Problema ridicată constant de vecinii noştri de la Budapesta în ceea ce priveşte apartenenţa Transilvaniei ar putea fi tranşată  de o scrisoare semnată chiar de o unguroaică. Femeia, care a trăit 37 de ani în România şi 4 ani în Ungaria, le-a trimis o scrisoare conaţionalilor săi prin intermediul site-ului de limbă maghiară „Gyakori kerdesek” (Ȋntrebări frecvente). După ce a cunoscut ambele experienţe, autoarea transpune în rândurile textului sentimentele dobândite trâind atât alături de maghiari, cât şi de români.

Considerăm că alte completări nu-şi mai găsesc rostul şi redăm textul integral al scrisorii cu menţiunea că sublinierile ne aparţin:

"Îmi pare rău, dar oricine care crede că maghiarii din Transilvania au de gând să voteze în masă la alegerile din Ungaria greşeşte profund. Respingem MASIV modul de gândire din Ungaria şi ne bucurăm că ardelenii revin MASIV in România.

Ne-am săturat de certurile permanente, de defăimarea românilor, de lipsa de suflet, de aderarea maladivă la anumite reguli, de deşertificarea relaţiilor umane, de lipsa totală a creştinismului. De toate acestea NU avem nevoie în Ardeal. Şi nu vrem să fim în conflict nici cu românii.
Până acum, necunoscând situaţia de la voi, din Ungaria, ne gândeam "uite, ce am pierdut, Ungaria este raiul pe pământ, etc.”.

Dar acum, după ce am aflat ce se întâmplă la voi, am început să fim fericiţi că Ardealul aparţine României, fiindcă altfel aţi fi făcut şi aici ce aţi făcut în ţara voastră, unde este considerat ungur numai cel care îi urăşte pe ceilalţi, care îi detestă pe ţigani şi pe evrei.

Păi, cu aşa ceva noi NU avem nimic în comun. Unei asemenea mentalităţi noi îi punem stavilă la graniţa de vest a României. Daca aţi fi trăit şi în România, ţară pe care sunteţi în stare să o dispreţuiţi atât de mult, după mine ar trebui să vă fie ruşine. Desigur, onoare puţinelor excepţii…
Eu sunt unguroaică, chiar dacă vă surprinde. Cunoscuţii tăi din Partium merg în Ungaria doar ca vizitatori, dar nu trăiesc acolo. Eu am trăit.
Patru ani acolo şi 37 de ani în România. Sunt unguroaică, dar pentru mine ungurimea din ţara-mamă este complet străină.

Vă spun vouă ce este ungurimea, sau cel puţin cea văzută din Borsod. Urlete la concertele Kárpátia şi răgete de beţivi, moarte jidanilor împuţiţi.

Încrederea în teoriile conspiraţioniste şi convingerea că tot ce există mai important în lume a fost inventat de unguri. Ponegrirea altor popoare, de la francezi la români şi de la ruşi la negri. Ridiculizarea ţiganilor, în glumă dar şi în serios. Afirmaţia că limba maghiară este divină. Credinţa în tot felul de tâmpenii, ca aceea că evreii vor o patrie nouă în Ungaria pentru proviziile ei de apă (notez că judeţele Békés şi Hajdú importă apă din România pentru că apa de acolo este nepotabilă).

Adică, vorbim aceeaşi limbă dar nu suntem aceeaşi naţiune. Între noi sunt deosebiri atât de mari încât, după euforia începutului, ungurul din Ardeal priveşte cu groază în jurul său, încă tremurând din cauza şocului cultural,
înjosirilor şi gândurilor neabordabile. Dumnezeule, unde am ajuns…
Atunci când stăm de vorbă cu voi, la început totul pare în ordine, dar după aceea începeţi să spuneţi nişte lucruri incredibile. În clipa aceea, ne dăm seama că ne-am înşelat amarnic şi că noi nu putem gândi la fel ca voi.

Societatea maghiară este în declin. În degradare accentuată. Oamenii nu se mai căsătoresc, nu fac copii. Deşi ei nu recunosc asta, dar totuşi aşa trăiesc. Mişcarea "Jobbik” (n.r – partid politic radical naţionalist, al 3-lea din Ungaria, considerat de unii ca fascist, rasist, antisemit) devine tot mai popular tocmai fiindcă declară nişte ”adevăruri” pe care oamenii nu le spun, dar le gândesc. Lumea este plină acolo de organizaţii paramilitare, portaluri fasciste, care îi intoxică în masă pe oameni. Este exact ceea ce nouă nu ne trebuie. Asta nu e adevărata lume maghiară, ci înfumurarea arogantă a unei populaţii în scădere. Dacă acest proces nu încetează, Ungaria se va auto-falimenta. Un popor care nu este în stare să-şi recunoască greşelile şi în permanenţă îi arată cu degetul pe ceilalţi, îşi pierde posibilitatea de vindecare.
Vindecarea începe cu pocăinţă, nu cu aroganţă. Ardealul nu va urma această cale.”